Mi-e dor de Pic… / Hachiko

Azi sunt 8 luni de când Pic nu mai e. Atât de mult îi simt lipsa… Sunt zile în care mă aştept să apară de undeva sau nopţi în care mă aştept sa aud ronţăituri prin bucătărie. Îi simt lipsa în zilele în care sunt supărat si nu e nimeni lângă mine sau în zilele în care am energie dar nu am cu cine să o consum prin casă.

Mi-e dor de zilele în care veneam acasă şi o auzeam încă de pe scări cum zgâria uşa precum şi figura pe care o făcea când rămânea singură acasă.

Mi-e dor de ea ca de cel mai bun prieten şi sunt sigur că şi ei i-ar fi fost dacă unul dintre ai casei ar fi lipsit. Parca era bolnavă când nu eram toţi acasă. Ştia că cineva e lipsă şi asta nu îi dădea pace.

Aş vrea să mă trezesc cu ea ghemuită lângă burta mea sau chiar lângă capul meu uneori. Aş vrea să ştiu ca orice ar fi cineva mă întâmpină la uşă atunci când intru în casă. Parcă o aştept tot timpul, aşa cum sigur şi ea ne-ar fi aşteptat o veşnicie.

Am învăţat în cei peste 11 ani cât am avut-o alături ce înseamnă loialitatea şi mi-a oferit dragoste necondiţionat. Tot ce avea nevoie era o mică gustărică sau un masaj la picioare

Dacă aveţi timp şi vreţi, uitaţi-vă la Hachiko. Veţi găsi acolo un spirit ca al lui Pic.

Îmi aduc aminte şi acum nopţile în care aveam treabă. Nu se ducea la culcare. Stătea cu mine în bucătărie şi moţăia sub masă, eventual cu capul pe picioarele mele.

Odată cu ea a dispărut şi o parte din mine… Aş face orice ca acea noapte de 1 noiembrie să nu fi existat. Am pierdut cel mai bun prieten atunci şi nimic nu mai e la fel.